IRAKUL a devenit AL DOILEA mare producător de petrol al OPEC. Câte milioane de barili produce zilnic

IRAKUL a devenit AL DOILEA mare producător de petrol al OPEC. Câte milioane de barili produce zilnic
Publicat: 14/08/2012, 13:11
Actualizat: 21/03/2019, 18:29

Irakul a devenit al doilea cel mai mare producător de petrol al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), după Arabia Saudită, reușind să devanseze Iranul în clasament. Astfel, producția sa de petrol a ajuns la 3,2 milioane de barili pe zi, conform vicepremierului acestui stat, informează Russia Today.

„Producția de petrol este acum de 3,2 milioane de barili, mai mare decât cea a altor state precum Iranul, Emiratele Arabe Unite sau Kuweitul”, a declarat vice-premierul iranian Hussein al-Shahristani.

Producția irakiană a fost, în luna iulie a anului în curs, de 3,079 milioane de barili de petrol pe zi, în creștere cu 400.000 de barili față de finalul anului 2011, potrivit raportului făcut public de reprezentanții OPEC aferent lunii august.

Acesta este cel mai mare nivel de producție atins de acest stat în peste 20 de ani.

Producția de petrol a Iranului a ajuns la minimul ultimilor 20 de ani

În cazul Iranului, producția de petrol a scăzut cu 700.000 de barili pe zi ajungând la 2,317 milioane de barili pe zi, cel mai mic nivel atins de acet stat în ultimii 20 de ani.

„În ultimii ani, Irakul a dezvoltat un program la scară largă pentru industria sa petrolieră. Statul atrage investiții și tehnologii străine pentru a-și explora resursele”, a declarat Yulia Voitovich, analist al Investcafe.

Companiile rusești care își desfășoară activitatea în acest domeniu, cum ar fi Lukoil, a cărei rețea de distribuție operează și în România, Bashneft și Gazprom dezvoltă, la rândul lor, programe în Irak.

Cu cât vor oficialii irakieni să crească producția de petrol a statului

Abdelkarim al-Luaybi, ministrul irakian al Petrolului, a declarat că statul său plănuiște să crească producția anul acesta la 3,4 milioane de barili de petrol pe zi și exporturile la 2,6 milioane de barili de petrol pe zi.

Irakul deține unul dintre cele mai mari depozite de astfel de resurse din lume, mai exact 145 de miliarde de barili de petrol și 3.200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Sancțiunile impuse Iranului afectează economia acestui stat

„Sancțiunile impuse de Statele Unite ale Americii și de Europa au afectat deja economia iraniană. Exporturile de petrol ale Iranului au scăzut la 1,3 milioane de barili pe zi în prima jumătate a anului 2012 și există posibilitatea ca ele să scadă în continuare”, este de părere Voitovich.

Pe fondul declinului volumului de export, oficialii iranieni sunt nevoiți să scadă producția de petrol pentru că depozitele lor sunt folosite deja la capacitate maximă, a mai explicat analistul.

OPEC este o organizație interguvernamentală cu sediul la Viena care este alcătuită din 12 state membre producătoare de petrol. Statele care fac parte din această organizație sunt Algeria, Angola, Ecuador, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Niger, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Venezuela.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Scandal cu protecția copilului la poarta Claudiei Pătrășcanu. Gabi Bădălău acuză că nu a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×